Vizită Prof. Univ. Dr. Gheorghe Sbârnă în cadrul S.C. Stefadina Comserv S.R.L.
București
Prof.univ. dr. Gheorghe Sbârnă – profesor de Istoria Contemporană a României. S-a născut la 8 februarie 1942 la Brașov. A absolvit Facultatea de Istorie, Universitatea București în 1966. Doctor în istorie al Academiei de Științe Social-Politice în 1977 cu teza „Lupta pentru unitatea tineretului democrat în perioada interbelică”. Profesor la Universitatea „Valahia” din Târgoviște din 1999. Asistent și lector la Academia de Științe Social-Politice din București (1966-1990). Lector la Universitatea București, Politehnica București (1976-1990) și la Universitatea din București (1977-1980). Profesor la Universitatea „Spiru Haret” din 1994 și Universitatea „Valahia” din Târgoviște din 1995. Membru al colegiului de redacție al revistei Annales D`Universite Valahia Targoviște, Section d`Archeologie et d`Histoire (din 2001). A studiat și conferențiat în Bulgaria, Grecia, Ungaria și Rusia.
A publicat 8 cărți despre istoria politică a României în perioada modernă și contemporană. S-a concentrat asupra istoriei partidelor politice românești și a instituțiilor în secolele XIX-XX (inclusiv istoria presei și a Parlamentului), asupra contribuției Romaniei la dezvoltarea « ideii europene » în timpul perioadei interbelice. În prezent este interesat de activitatea Uniunii Interparlamentare de la crearea ei până la sfârșitul perioadei interbelice.