Conferința Științifică Internațională „Politică. Diplomație. Cultură”

6-9 iunie 2018, Craiova

Timp de două zile, în 7 și 8 iunie, un număr de peste 120 de profesori și cercetători din țară și străinătate au fost prezenți la dezbaterile găzduite de Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, Dolj. Subiectele abordate în cadrul dezbaterilor au avut ca teme repere științifice de actualitate, teme și direcții noi în cercetare, cultură, educație, relații internaționale și teologie.

Alături de secțiunile deja tradiționale ale conferinței: politică, diplomație, istorie, relații internaționale și studii europene, sociologie, respectiv studii culturale și teologie, ediția a V-a a Conferinței a inclus mai multe activități inedite.

Pe lânga acțiunea de lansare a nu mai puțin de 8 cărți, în cele două zile ale conferinței, atât în incinta bibliotecii cât și în curtea bibliotecii, a fost organizată o expoziție de cărți și imagini documentare despre Marea Unire de la 1918 în context național și european.

Demersul Asociației ,,Ștefadina” s-a bucurat de aprecierile organizatorilor, invitaților și al celor prezenți la deosebita manifestare organizată de instituția mai sus amintită ce a susținut acest eveniment în parteneriat cu Academia Română, Academia Oamenilor de Știință din România – Secția de Științe Arheologice și Istorice și Universitatea din Craiova – Facultățile de Științe Sociale și Teologie Ortodoxă, sub egida Consiliului Județean Dolj.