|
Piața locală de gestiune a documentelor, cea care cuprinde soluțiile software pentru document management, dar și
serviciile de stocare, sortare, arhivare și/sau transport al documentelor a atins, potrivit estimărilor "e-Finance", peste 25
milioane euro în 2010.
E o piață care nu a suferit proporțional cu economia în ansamblul ei, n-a avut contracții precum
PIB-ul, ci chiar creșteri - unele mai mici, altele de doi digiți. Deși așteptările tuturor erau mai mari pe seama rigorilor
comunitare și a nevoii de eficiență sporită a core-business-ului din companii, această nișă nu s-a dezvoltat spectaculos.
Există clienți tradiționali, mai mari sau mai mici, se mai semnează și contracte noi, preponderent în sectorul privat, dar în
ziua de azi banii facturați vin greu, cu țârâita și cu emoții.
.......
Stefadina Comserv
Stefadina Comserv are o bogată experiență în furnizarea de servicii de arhivare către administrația publică centrală
și locală (primării, ministere, administrația prezidențială, prefecturi, inspectorate terioriale de muncă, regii autonome etc.).
În decursul a peste 15 ani de activitate, Stefadina și-a dezvoltat
capacitatea de acțiune și și-a diversificat, totodată, activitățile prin eforturi proprii.
Potrivit directorului general al firmei, Mihai Nicolae, piața serviciilor de arhivare din anii 2009-2010 a crescut cu
aproape 100% față de anii trecuți, dar la licitațiile electronice privind serviciile de arhivare s-au practicat prețuri mult
sub costurile reale de producție, ceea ce s-a repercutat asupra calității slabe a serviciilor
de arhivare prestate de diverse firme câștigătoare. Mai mult, s-a simțit o lipsă acută a personalului de specialitate
(arhivari și arhiviști), atât de necesari firmelor specializate în servicii de prelucrare a documentelor de arhivă.
Din punctul său de vedere, piața serviciilor de arhivare electronică și management al documentelor se caracterizează
prin existența mai multor soluții eterogene de arhivare electronică, prin utilizarea de soluții proprietare (scumpe)
de către companiile multinaționale și de soluții cu prețuri mici-medii de către companiile private, dar și prin lipsa suportului
legal pentru arhivarea electronică de mici dimensiuni, fiind reglementată numai arhivarea electronică
în centre de date, utilizând semnătură electronică (135/2007).
"În anul 2010, efortul principal al companiei s-a îndreptat către perfecționarea
pregătirii profesionale a salariaților proprii, dublarea numărului acestora (75 de
persoane au fost angajate doar în decembrie 2010!) și perfecționarea sistemului intern de management al
activității, pentru a face față unui volum superior de contracte, cu termene și
condiții de realizare stricte și operative", conchide managerul Stefadina.
.......
Cititi aici textul complet al articolului [pdf] (282 KB)
|